Glaucom

  • June 8, 2017

 

Este o afectiune cronica a ochilor care se manifesta prin cresterea presiunii intraoculare, afectarea nervului optic si deficit al campului vizual . Netratat duce la cecitate(orbire). 

Persoanele cu glaucom manifesta simptome de creștere a tensiunii intraoculare și scădere a acuității vizuale. Glaucomul poate însă exista și când presiunea este normală. De asemeea, sunt frecvente cazurile de presiune intraoculară mărită (temporar), fără să se fi declanșat afectiunea de glaucom. Pierderea câmpului vizual asociat glaucomului este permanent și ireversibil. Glaucomul este a doua cauză de orbire la nivel mondial. În România se estimează că există mai mult de 150.000 de cazuri de glaucom.

 

Frecvență

  • în jur de 3% din populație
  • a doua cauză a orbirii în România
  • apare la orice vârstă, dar cel mai frecvent după 60 de ani
  • este de asemenea frecvent la pacienții cu diabet, miopie sau cu alte cazuri de glaucom în familie

 

Glaucom: tipuri

  • Cronic – se instalează treptat, asimptomatic
  • Acut – se instalează brusc datorită creșterii intraoculare
  • Glaucom primitiv cu unghi deschis – forma cea mai frecventă (peste 90% din cazuri). In acest tip de glaucom, nervul optic este afectat putin cate putin si vederea se pierde treptat. Unii oameni sunt afectati mai putin, altii mai mult si cateodata pierderea vederii are loc atunci cand te astepti mai putin.
  • Glaucom primitiv cu unghi închis. Este forma cea mai putin raspandita. Acest tip de glaucom se manifesta prin faptul ca irisul (partea colorata a ochiului) si cristalinul blocheaza miscarea umoarii apoase in interiorul camerelor ochiului. Aceasta poate cauza pierderea brusca a vederii insotita de durere si inrosire a ochiului.
  • Congenital.Este o forma rara de glaucom care apare la copiii nou-nascuti dar si unii copii sau adulti pot avea uneori forme diferite ale acesteti boli.
  • Infantil– apare la vârsta de 3-4 ani
  • Juvenil– apare după vârsta de 10 ani
  • Secundar– care apare în urma unei cauze identificabile: glaucom pigmentar, glaucom exfoliativ, glaucom neurovascular, glaucom traumatic

 

Cauze

Afectarea nervului optic este adesea cauzata de presiunea intraoculara si aceasta se intampla datorita acumularii sau drenarii ineficiente a umorii apoase in interiorul ochiului. In unele cazuri, tensiunea intraoculara nu este de vina pentru apartia glaucomului si in acest caz, cauza nu este descoperita.

De asemenea poti avea aceasta afectiune dupa un accident ocular, dupa o operatie la ochi sau in urma unei tumori. In unele cazuri, corticosteroizii, medicamente utilizate in tratarea diverselor boli, pot fi responsabili de aparitia glaucomului.

Simptomele glaucomului

  • Glaucomul cu unghi deschis singurul simptom pe care il poti observa este pierderea vederii si s-ar putea sa nu-ti dai seama de acest lucru decat atunci cand problema a devenit destul de serioasa
  • Glaucomul cu unghi inchis simptomele in acest caz sunt blande: vedere incetosata care nu dureaza mult timp. Simptomele severe ale acestui tip de glaucom cu unghi inchis cuprind: episoade dese de vedere incetosata, ochi rosii, dureri in si in jurul ochilor, senzatii de rau la stomac si stari de voma
  • Glaucomul congenital: simptomele in acest caz sunt umezeala a ochilor si sensibilitate la lumina, buftalmie (cresterea ochiului)

 

Tratament

 

Interventie cu laser

 Această procedură rapidă și complet nedureroasă scade presiunea intraoculară în una sau câteva ședințe. Sub anestezie locală prin picături, se aplică pe ochi o lentilă specială și se realizează prin laser mai multe breșe care permit scurgerea umorii apoase și deci scăderea presiunii. După terapia laser, pacientul va urma timp de o săptămână un tratament cu picături

Interventie chirurgicala

In cazul in care tratamenul medicamentos sau laser nu dau rezultate cu privire la scaderea presiunii intraoculare este nevoie de operatie. In urma interventiei se asteapta scaderea presiunii intraoculare, dar exista totusi posibilitatea sa fie nevoie si dupa operatie de tratament medicamentos.

 

Dacă aveți întrebări ne puteți suna la 0372.952.388